Cinci membri ai Parlamentului European, printre care doi germani, intenționează să meargă la Moscova săptămâna aceasta, scopul invocat fiind acela de a participa la evenimentele care marchează cea de-a 80-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Luni, Rusia a anulat parada din acest an de Ziua Victoriei din orașul-port Sevastopol, aflat în Crimeea ocupată, din motive de securitate.
Reamintim că dictatorul rus Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe liderul chinez Xi Jinping în cursul zilei de joi. Xi se află în Rusia pentru a participa la ceremoniile dedicate Zilei Victoriei – ziua când Germania nazistă a capitulat și și-a recunoscut înfrângerea în fața Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial.
În concret, delegația include doi parlamentari din cadrul partidului de extremă stânga Sahra Wagenknecht Alliance (BSW) din Germania, care se opune ajutorului militar acordat Ucrainei, precum și europarlamentari din Republica Cehă, Cipru și Slovacia.
Printre parlamentari se numără membrii BSW Michael von der Schulenburg și Ruth Firmenich, potrivit informațiilor Der Spiegel, transmise de Antena 3. În ceea ce privește numele europarlamentarilor cehi, ciprioți și slovaci, acestea nu sunt cunoscute încă.
Potrivit surselor citate, parlamentarii vor petrece două zile în capitala Rusiei în timpul armistițiului declarat unilateral de președintele Vladimir Putin, între 8 și 10 mai, programat să coincidă cu sărbătorile Zilei Victoriei, potrivit informațiilor ziarului german.
Eurodeputații germani speră să „poarte discuții cu parlamentari și alți reprezentanți” pentru „a depăși spirala tot mai mare de confruntare și escaladare din Europa”, potrivit unui comunicat de presă al BSW, citat de Der Spiegel.
„De asemenea, dorim să transmitem un semnal că vrem ca războiul din Ucraina să se calmeze definitiv”, mai scrie în comunicat.
Cel puțin 29 de lideri mondiali sunt așteptați să participe la parada militară de vineri de la Moscova, inclusiv președinții Serbiei și Slovaciei, singurii lideri europeni care intenționează să participe la comemorări, potrivit informațiilor citate.
Pe 3 mai, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că Ucraina nu poate garanta siguranța oficialilor străini care plănuiesc să participe la parada de la Moscova, acuzând Moscova că ar putea provoca provocări – precum incendii, explozii sau alte acțiuni – pentru care să încerce apoi să învinovățească Ucraina.
Ambasada SUA la București a postat pe pagina de facebook un mesaj important, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, mai exact 80 de ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Americanii arată că lecțiile trecutului ne-au învățat faptul că ”libertatea este neprețuită.”
”America a intrat cu mândrie în al Doilea Război Mondial, în Europa, pentru a lupta împotriva totalitarismului nazist și, de atunci, am subvenționat infrastructura de securitate a continentului. Acum, la cea de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa, mesajul pentru aliații și partenerii noștri este că trebuie să se angajeze în propria lor securitate. Libertatea este neprețuită”, arată Ambasada SUA la București.
Sursă foto: Gândul
CITIȚI ȘI: