Gigantul alimentar Nestlé are în derulare diverse proiecte de sustenabilitate, unele dintre acestea fiind gândite special pentru România. Însă, dintre toate se desprinde „Pădurea de miere”, un proiect de sprijinire a comunităților locale, prin care, cu ajutorul voluntarilor sunt plantați apoi îngrijiți copaci din specii melifire, adică prietenoase cu albinele.
Detalii despre acest proiect a dat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România, în cadrul emisiunii Gândul Green, susținută de Țiriac Auto.
Proiectele gândite specific pentru România au scopul de a avea un impact pozitiv, benefic.
„Acest impact poate să fie variat, poate să meargă de la donații de produse – dacă ne uităm la ultimii ani, vorbim de cafea pentru spitalele care au fost în prima linie COVID sau produse care au plecat către sprijinirea refugiaților – dar și o componentă foarte pragmatică în ceea ce privește modul în care ne lăsăm amprenta în spațiul local”, a declarat Irina Siminenco.
Conform oficialului Nestle România, „dacă vorbim de sustenabilitate, avem proiecte precum pădurea de miere Nestlé, unică în România”.
„Toată lumea plantează copaci și există acest angajament la nivel global din partea multor companii de a ajunge la zero emisii nete până în 2050. Ne uităm la modul în care putem să optimizăm prin agricultură regenerativă emisiilede dioxid de carbon, când vine vorba de materie primă, ne uităm la producţie și distribuție, dar ne uităm și la cum putem să o off-setăm și poate plantarea decopaci reprezintă o direcție care poate să fie luată în considerare”, a completat Corporate Affairs Manager-ul Nestlé România.
„Ca să fie de ajutor pentru România, noi am vrut să o facem specifică și am ales să plantăm doar specii melifere, adică specii care să fie prietenoase cu albinele, pentru că ajută și comunitatea locală unde sunt plantați respectivii copăcei, ajută și comunitatea de apicultori care își desfășoară activitatea în zona respectivă și acesta este un mod concret prin care putem să aducem un obiectiv global, să-l adaptăm și să-l dezvoltăm concret pe plan local, în sprijinul societății de aici, comunități de aici”, a mai spus Irina Siminenco.
Iar pădurea astfel constituită este pusă la dispoziția comunității, după ce, în primii ei ani de viață, este îngrijită de compania alimentară.
„Ideea este că pentru a putea să fie operaționale sau pentru a putea să fie exploatate, aceste păduri au nevoie de multă grijă în primii ani de viață, pentru că puieții au nevoie de câțiva ani până ajung la maturitate. Noi ne asigurăm că sunt replantați sau completați acei puieți care nu reușesc să supraviețuiască și după câțiva ani de zile ei intră în gestionarea primăriei care detine acel teren”, a conchis Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România.
Emisiunea Gândul Green este susținută de Țiriac Auto.
Citește și:
GÂNDUL GREEN. Cornel Belciug, Green Revolution: „Livratorii ne fac educație de transport alternativ”
Cum ar putea susține mediul de BUSINESS institutele de cercetare, pentru a nu mai importa soluții
O nouă generație de panouri SOLARE, noi beneficii. „O inovație importantă în industria energetică”