Prima pagină » Știri externe » SUA și China au CONVENIT asupra unui plan de relaxare a restricțiilor la exporturi, după discuțiile de la Londra

SUA și China au CONVENIT asupra unui plan de relaxare a restricțiilor la exporturi, după discuțiile de la Londra

SUA și China au CONVENIT asupra unui plan de relaxare a restricțiilor la exporturi, după discuțiile de la Londra

Statele Unite și China au convenit asupra unui cadru de punere în aplicare a armistițiului comercial, au declarat miercuri oficiali ai ambelor părți, după încheierea a două zile de discuții la Londra.

Negociatorii americani și chinezi au convenit „în principiu” asupra unui cadru privind modul de punere în aplicare a consensului la care s-a ajuns în cadrul rundei anterioare de discuții de la Geneva de luna trecută și a unei convorbiri telefonice între liderii celor două țări de săptămâna trecută, a declarat Li Chenggang, negociatorul comercial al Chinei, la Londra, conform CNN.

Oficialii ambelor părți le vor prezenta acum propunerea liderilor lor pentru aprobare, a declarat secretarul american pentru Comerț, Howard Lutnick, în cadrul unei ședințe de informare separate la Londra.

„Dacă aceasta este aprobată, vom pune apoi în aplicare cadrul”, a spus el.

Deși niciuna dintre părți nu a dezvăluit detaliile acordului, Lutnick a indicat că ambele părți au convenit să reducă controalele la exportul de bunuri și tehnologii care sunt esențiale pentru cealaltă parte.

(De la stânga la dreapta) Reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, secretarul SUA pentru Comerț, Howard Lutnick, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, vicepremierul chinez He Lifeng, ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, și reprezentantul chinez pentru comerț internațional și viceministru al Comerțului, Li Chenggang, pozează pentru o fotografie în timpul discuțiilor comerciale de la Lancaster House din Londra, la 9 iunie 2025.

Statele Unite ar putea menține restricțiile asupra cipurilor Nvidia

Restricțiile Chinei privind exporturile de minerale rare și magneți către SUA vor fi rezolvate ca parte „fundamentală” a acordului-cadru, a declarat Lutnick.

„De asemenea, au existat o serie de măsuri pe care Statele Unite ale Americii le-au impus atunci când acele minerale rare nu veneau”, a adăugat el. „Ar trebui să vă așteptați ca acestea să fie eliminate, cam așa cum a spus președintele Trump: ”Într-un mod echilibrat”.”

Kevin Hassett, director al Consiliului Economic Național, a declarat luni că Administrația Trump ar putea fi deschisă la relaxarea restricțiilor privind unele microcipuri pe care China le consideră esențiale pentru sectorul său de producție.

Statele Unite vor menține restricțiile asupra cipurilor Nvidia „foarte, foarte avansate” care sunt capabile să alimenteze sistemele de inteligență artificială, a adăugat el.

Miercuri, radiodifuzorul de stat chinez CCTV a difuzat noi comentarii ale Chinei cu privire la reuniunea de la Londra, deși destul de sărace în detalii:

„China a reafirmat că cele două părți ar trebui să se apropie una de cealaltă, să își onoreze cuvintele prin fapte și să dea dovadă de bună-credință și de eforturi concrete în îndeplinirea angajamentelor, protejând împreună rezultatele greu câștigate ale dialogului”, a declarat vicepremierul He Lifen. „Nu există câștigători într-un război comercial. China nu dorește să lupte, dar nu se teme să lupte”, a mai spus el.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

China amână decizia referitoare la IMPORTUL cărnii de porc din UE, pe fondul negocierilor purtate în privința taxelor vamale

 

Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat ... vezi toate articolele

Citește și