Prima pagină » Știri politice » Cătălin Predoiu: „RUSALIILE reprezintă un prilej de a reafirma aceste valori fundamentale, care stau la temelia identității noastre naționale”

Cătălin Predoiu: „RUSALIILE reprezintă un prilej de a reafirma aceste valori fundamentale, care stau la temelia identității noastre naționale”

Cătălin Predoiu:

„Sărbătoarea Rusaliilor, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, este amintirea începuturilor Bisericii. Acest moment simbolizează nașterea unei comunități vii, chemate să răspândească lumina credinței și să construiască legături de comuniune între oameni. Rusaliile sunt despre importanța dialogului, a curajului de a ne deschide spre semeni și a solidarității în viața noastră socială. Ne îndeamnă să fim împreună, o comunitate puternică și unită.”, menționează Cătălin Predoiu, premier intermar, cu ocazia Rusaliilor. 

 

„Anul acesta, în 2025, toate confesiunile creștine din România celebrează Rusaliile în aceeași duminică. Această convergență calendaristică depășește simpla coincidență și devine o expresie simbolică a unității spirituale care leagă comunitățile de credință din întreaga țară. Totodată, ne oferă o ocazie semnificativă de a întări legăturile de fraternitate și de a consolida societatea românească printr-un dialog interconfesional autentic.”, mai spune Predoiu.

Premierul interimar spune că: „România continuă să fie un spațiu în care libertatea religioasă este protejată și respectată cu fermitate.”

„Tradițiile și valorile creștine, transmise din generație în generație, ne inspiră și astăzi în viața de zi cu zi, întărind spiritul de comunitate, respectul față de semeni și angajamentul față de binele comun. În acest sens, Rusaliile reprezintă un prilej de a reafirma aceste valori fundamentale, care stau la temelia identității noastre naționale.”, mai menționează șeful interimar al Executivului.

 

Cătălin Predoiu mai menționează că: „În fața provocărilor prezentului, avem nevoie, poate mai mult ca oricând, de curaj, înțelepciune, echilibru și răbdare. Din viața spirituală izvorăsc aceste resurse de care societatea noastră are nevoie pentru a rămâne unită, dreaptă și solidară.”

 

„Fie ca Sărbătoarea Rusaliilor să aducă în sufletele și în casele fiecăruia dintre noi bucurie, lumină și binecuvântare!”, a menționat Predoiu la final.

 

CITIȚI ȘI:

Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. ... vezi toate articolele

Citește și