Prima pagină » Știri politice » PROTESTUL Cartel ALFA s-a încheiat. Sindicaliștii, nemulțumiți de măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar

PROTESTUL Cartel ALFA s-a încheiat. Sindicaliștii, nemulțumiți de măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar

Sindicaliștii Confederației Cartel ALFA protestează, joi, de la 11.00, în zona Palatului Cotroceni, nemulțumiți de măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, care urmează să fie stabilite la finalul discuțiilor. La miting participă și membri ai Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

UPDATE 12.50 Mitingul sindicaliștilor s-a încheiat

Mitingul de la poarta președintelui Nicușor Dan s-a încheiat. Timp de aproape două ore, protestatarii au cerut să vorbească cu liderul de la Cotroceni.

UPDATE 12.20 „Vom ajunge până la grevă generală, dacă e nevoie”

Manifestanții continuă să scandeze și strigă „Nu cedăm”. Una dintre protestatare l-a acuzat pe Nicușor Dan că a preluat „tot ce este mai rău” de la foștii președinți.

„O să fie rău pentru foarte mulți dintre noi”, a adăugat aceasta.

Sindicaliștii sunt dispuși la noi proteste, dacă nu le sunt respectate revendicările.

„Ce-ar fi să venim cu toți membri de sindicat când se instalează noul Guvern, care nu este de fapt nou?”, a spus la portavoce o protestatară.

„Vom ajunge până la grevă generală, dacă e nevoie”, a strigat un alt protestatar.

De la portavoce, unul dintre protestatari i s-a adresat direct lui Nicușor Dan.

„Domnule președinte, acum suntem o parte dintre sindicaliști, dar dacă nu sunteți deschis la dialog vom veni mult mai mulți”, a spus acesta.

Între timp, din partea Palatului Cotroceni nu a venit nicio invitație pentru sindicaliști.

UPDATE 11.40 Protestatarii cer să vorbească cu președintele Nicușor Dan

Câteva sute de persoane sunt în acest moment în fața Palatului Cotroceni, la intrarea din Piața Leu. Sunt dotați cu vuvuzele și strigă „Rușine, rușine să vă fie”.

Mai mult, protestatarii cer să vorbească cu președintele Nicușor Dan. La un moment dat, unul dintre cei adunați în fața Cotroceniului a precizat că șeful statului are un consilier din partea patronatelor, însă nu a invitat la discuții și sindicaliștii.

ȘTIREA INIȚIALĂ

„În ciuda promisiunilor post-electorale privind transparența, consultarea reală și orientarea politicilor către nevoile societății, decidenții din coaliție continuă să ignore vocea lucrătorilor și a sindicatelor. Puterea lucrătorilor este solidaritatea, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziți”, susțin liderii Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA.

Potrivit sursei citate, „România se află într-o criză socială și economică profundă” și sindicaliștii nu sunt de acord cu pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, care se discută în spațiul public.

„Răspunsul autorităților constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este în mod esențial determinată de incapacitatea de colectare și de un sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susține în mod adecvat infrastructura publică și cheltuielile necesare funcționării aparatului de stat.

Țara noastră are servicii publice esențiale subfinanțate și un aparat bugetar subdimensionat, nu supradimensionat! Tăierile de personal, blocarea angajărilor și reducerea și mai acută a finanțării serviciilor publice paralizează instituțiile, afectează cetățenii și subminează orice șansă de redresare durabilă”, susțin liderii Cartel ALFA.

Cerințele Confederației Cartel ALFA:

  • o reformă fiscală echitabilă, în care sarcina să fie distribuită corect între capital și muncă;
  • orice măsuri de reducere a cheltuielilor publice să înceapă în primul și în primul rând cu decidenții politici (partide și parlamentari), prin reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor;
  • stoparea imediată a măsurilor de austeritate, care lovesc în lucrători și cetățeni;
  • redimensionarea corectă a administrației publice, nu prin tăieri, ci prin investiții în resursă umană;
  • dialog social real și incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate și societate civilă;
  • o Președinție activă, care să medieze conflictele sociale și să garanteze justiția socială.

Este inacceptabil ca politica fiscală a țării să fie dictată doar de mediul de afaceri și de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Președinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte.

În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanții susțin măsuri care vor sărăci și mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, susțin sindicaliștii.

Cartel ALFA vine cu argumente în sprijinul demersului angajaților

Liderii Confederației Sindicale Cartel ALFA explică de ce nu pot fi de acord cu propunerile de măsuri discutate acum de liderii partidelor cu reprezentanții președintelui Nicușor Dan:

  • România are printre cele mai mici taxe pe business din UE;
  • contribuția lucrătorilor la bugetul social (pensii și sănătate) depășește cu mult 50%, ceea ce contravine standardelor internaționale, pe care România le-a ratificat;
  • România este printre statele europene cu cel mai mic număr de funcționari raportat la populație;
  • fără realizarea unei reforme energetice care să creeze competitivitatea companiilor din România, inflația va eroda orice politică de echilibrare;
  • păstrând aceleași persoane din actualul Guvern în viitorul Guvern – ”miniștri care nu au realizat obligațiile din PNRR la termen și în sensul reformei reale –, noua echipă guvernamentală nu va fi mai eficientă”.

„Cerem președintelui României să inițieze un pact social bazat pe justiție socială”

Cartel ALFA cere și o serie de măsuri președintelui Nicușor Dan:

  • să își asume rolul constituțional de mediator între stat și societate;
  • să apere interesele tuturor cetățenilor, nu doar ale privilegiaților;
  • să inițieze un pact social pentru reconstrucția României, bazat pe justiție socială, solidaritate și responsabilitate”.

Sindicaliști din Poliție se solidarizează cu protestul Cartel ALFA

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (FSNPPC) a anunțat că se solidarizează cu acțiunea Cartel ALFA și participă la  protestul de la Palatul Cotroceni.

„Declanșarea acțiunii de protest a fost stabilită săptămâna trecută, în cadrul ședinței Biroului Național de conducere al CNS Cartel ALFA (la care au luat parte zeci de reprezentanți ai federațiilor și sindicatelor din componența acestei confederații), la propunerea SNPPC, dat fiind faptul că dialogul social și vocea angajaților sunt tot mai ignorate în ultima vreme, în timp ce reprezentanții patronatelor își impun punctele de vedere în relația cu mediul politic și cu departamentul de profil din cadrul Administrației Prezidențiale”, spun liderii FSNPPC.

Potrivit sursei citate, măsurile discutate în spatele ușilor închise la negocierile cu liderii și experții partidelor politice „produc confuzie” și „tensiune socială”.

În spațiul public se propagă constant mesaje care produc confuzie, tensiune socială și alimentează neîncrederea membrilor noștri de sindicat – polițiști, personal contractual și pensionari/pensionari militari de stat din cadrul MAI – în sustenabilitatea proiectelor de măsuri fiscal-bugetare și organizatorice pe care le tot vehiculează reprezentanții clasei politice participante la negocierile oficiale sau informale pentru formarea noului Executiv, măsuri care, așa cum sunt redate opiniei publice, direct sau indirect, ar afecta drepturile și interesele economico-financiare ale angajaților din întreg sistemul bugetar”, transmit reprezentanții angajaților din MAI.

Sursa foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru (caracter ilustrativ)


CITEȘTE ȘI:

Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, ... vezi toate articolele
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele
Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și